Fără categorie, IN MEMORIAM

Veşnica pomenire! Marius Albin Marinescu: gânduri şi rugăciuni la 40 zile după plecarea sa la Domnul…

     Inima sa curajoasă care a înfruntat, ani la rând, cenzura de orice tip, ameninţări, presiuni, procese obositoare, preşedinţi de […]

     Inima sa curajoasă care a înfruntat, ani la rând, cenzura de orice tip, ameninţări, presiuni, procese obositoare, preşedinţi de stat nedemni de misiunea lor, nemernicia tuturor guvernelor şi partidelor corupte sau interesele unor mafii suprastatale a fost oprită din zbuciumul ei la jumătatea unui trist decembrie 2020. La finele săptămânii trecute, pe data de 23 ianuarie, o colivă însemnată cu crucea celor însetaţi de dreptate a fost împărţită de familie, la 40 zile de la plecarea Justiţiarului sibian. Rugăciunile celor ce l-au preţuit s-au înălţat din lumina lumânărilor pentru ca Dumnezeu să-l odihnească la dreapta Sa. Marius Albin Marinescu a primit de la Domnul un ultim dar de nepreţuit, probabil pentru determinarea prin care şi-a construit destinul în slujba României creştine: darul de a-şi anticipa ceasul despărţirii de toţi cei dragi. Un sfârşit creştinesc, binecuvântat, grăbit doar de o bronhopneumopatie cronică obstructivă (BPOC) neiertătoare la plămâni, tribut cerut de stresul şi fumatul anilor de presă dedicaţi în exclusivitate, nu interesului personal, ci Neamului românesc. I-au alinat ultimele clipe două fiinţe nespus de dragi sufletului său: soţia sa, Maria, şi căţeluşa sa, Maia.

     La 40 zile de la despărţirea de apreciatul prieten şi jurnalist, voi lăsa amintirile să se aştearnă precum fulgii de nea din acest friguros ianuarie. Fie-mi iertată, în primul rând de către Marius Albin Marinescu, renunţarea la rigorile jurnalismului, pe care nu le tolera sub niciun pretext, în favoarea unor frânturi ale jurnal .

  Viaţa şi moartea gazetarului sibian ar putea fi un excelent roman sau film despre portretul jurnalistului care transformă o vocaţie într-un destin închinat Adevărului. Să ne închipuim ce peliculă ar ieşi daca cineva, cândva, ipotetic vorbind… s-ar încumeta să descrie, măcar secvenţial, frânturi din viaţa unui intelectual justiţiar ce îşi urmează cu o determinare de neclintit pasiunea de a edita un ziar de investigaţii, timp de 30 ani, pe cont propriu, în această graniţă estică a Europei? Puţini cunosc uriaşele tensiuni ce apasă jurnaliştii incoruptibili, lupta la baioneta propriul condei în acest spaţiu rămas până astăzi captiv în maşinaţiunile serviciilor ex-comuniste – devenite după ’89, din torţionari zeloşi ai dictaturii roşii, prospere mafii ce orchestrează “democraţia” balcanică. Ce poate alimenta voinţa unui jurnalist lipsit de orice finanţări obscure, care nu este apărat de vreo legislaţie adecvată a presei ci, mai rău, este obstrucţionat permanent de legi concepute doar pentru a alimenta cenzura şi protejarea borfaşilor la cravată, fără susţinerea vreunui sindicat în condiţiile în care, în România, astfel de organisme există doar fictiv fiind conduse de nişte inapţi care vântură uşile redacţiilor strict pentru a colecta cu neruşinare câteva cotizaţii nemeritate o dată la câţiva ani? În acest sumbru 2021, majoritatea românilor ignoră încă o realitate dureroasă, refuză să înţeleagă faptul că mizeria care sufocă adevărul în sluja propagandei politice, că dezbinarea naţională prin intermediul multor securişti purtători nelegitimi de legitimaţii de “presă”, este în realitate un mercenariat în slujba unor finanţatori cu interese deloc filantropice, bine direcţionate pentru menţinerea controlului statului mafiot. Investigațiile, într-o țară devastată de corupție, ar trebui să constituie locomotiva oricărei redacții serioase; în lipsa rolului de gardian al democrației, acest aspect a fost menţinut în rare situaţii, doar de câţiva jurnalişti a căror autenticitate se măsoară în sacrificii prin refuzul compromisului. Şi iată, cum menţionam în contextul descris, Marius Albin Marinescu a reuşit, fără a putea fi contestat, să rămână în memoria presei româneşti ca un veritabil justiţiar. Cine nu înţelege încă această grozăvie este invitat să probeze ce înseamnă să dezbraci o reţea mafiotă măcar printr-un comentariu pe facebook, nu prin câteva mii de articole, anchete sau editoriale, postate zilnic de la primele ore ale dimineţii, pe site-ul Justiţiarul.ro, timp de trei decenii.

Anii ’90: momentul prieteniilor pe viaţă

     Pentru a reda măcar câteva scene din acest film propus imaginaţiei prietenilor, vom da timpul înapoi, prin ’98, în Bucureşti, pe vremea când chioşcurile de ziare, cărţi şi reviste făceau cu greu faţă cererii de informaţie de calitate pentru trei generaţii exasperate corupţie şi comunism, sătui de jaful securiştilor permanent ocupaţi în acele vremuri să menţină dominaţia ciumei roşii la toate palierele societăţii. Firul roşu al activităţii securiştilor din România este definit de consecvenţa prin care au anihilat cristalizarea oricărei elite a generaţiilor actuale, de anihilarea oricăror factori care ar fi generat lideri de opinie, rezistenţă sau comunităţi în afara cadrului controlat de ei. Orice manifestare a românismului era considerată atunci ( …într-o manieră parcă mai puţin agresivă şi instituţionalizată decât astăzi…) după retorica sovietică (spoită azi în curcubeul miliţiei gândirii, a corectitudinii politice) drept manifestări “extremiste”, “legionare”, “contra orânduirii şi siguranţei statului”, “ca tuburare a ordinii sociale”. Dar românii au înţeles mereu cum se traduce “normalitatea” statului mafiot de la vânzarile en-gros de micuţi din sinistrele “leagăne de copii” ceauşiste către “tovarăşii pretini” israelieni sau arabi, până la “intermedierea adopţiilor” de copii, en-detail, spre anumite ţări centrul sau nordul continentului, după căderea cărămizilor dintre Est şi Vest. În România securiştilor au fost mereu “normale” doar hoţia, trădarea, crimele, poliţia politică dar nu au fost tolerate niciodată libertatea de gândire, exprimare sau naţionalismul. În anii ‘90, securiştii răspândiţi în toate partidele erau în epoca lor de “glorie”, în culmea procesului de ştergere de pe hartă a industriei româneşti transformată în fier vechi pentru export, a blocării retrocedărilor jafului comunist pentru ca agricultura să fie vândută străinilor, a blocării retrocedărilor către români şi vânzării pădurilor către austrieci sau arabi, a dispariţiei flotei etc… în fine, a jafului istoric care a nenorocit şi depopulat România pentru câteva generaţii… în viziunea celor mai optimişti. În toată acea viermuială a hoţiilor de miliarde, securiştii aveau totuşi o problemă mai ales cu două generaţii: cea a supravieţuitorilor lagărelor de exterminare comuniste, foştii deţinuţi politici care trebuiau dezbinaţi şi îndepărtaţi de la microfon de teama oricărei lustraţii sau răspunderi pentru crimele dinainte de 1989, de teama cărţilor şi interviurilor pe tema originii genocidului săvârşit după invazia “komisarilor” sovietici în România şi cea a tinerilor anticomunişti a căror lideri erau înlocuiţi prin organizaţiile studenţeşti cu marionete care lansau false steaguri şi sloganuri. Aşa s-a ajuns ca în loc de “plecaţi şi vom fi liberi” metaforă pentru ruperea lanţurilor robiei trecutului comunist, securiştii să lanseze apeluri la resemnare şi non-violenţă de genul “vom muri şi vom fi liberi”. Iar românii, din nefericire, au continuat să moară sau să plece până astăzi din sclavia statului neocomunist fondat de un bolşevic criminal plecat în tinereţe din ţigănia Olteniţei la Moscova cu bilet de recomandare din bucătăria sinistrei criminale evreice Anei Pauker. Metoda folosită de securişti cu succes atunci – ca şi astăzi – calomnierea publică şi izolarea socială a contestatarilor “loviluţiei”se realiza printr-o paletă largă de metode. Se practica falsificarea mesajelor şi personajelor incomode cu oameni ai serviciilor. Prin aceast sinistru proces continuu s-a ajuns la divizarea şi imbecilizarea totală a românilor transformaţi astăzi într-o statistică tristă de masse dezbinate, a căror potenţiali lideri au fost înlocuiţi cu marionete, cu imbecili ţinuţi în lesă prin şantaj de structurile statului antinaţional şi mafiot.

     În anii ‘90, în Capitală, era o efervescenţă a tineretului anticomunist ce reclama atât crimele securiştilor cât şi originea acestora din elemente ostile românismului conform vechilor manualelor nkvd-iste care constituie şi astăzi modul de acţiune şi ierarhie a multor trădători dispuşi să lovească la orice oră în popor, îmbrăcaţi în uniformele SIE, SRI, Jandarmeriei etc. Se organizau conferinţe antisistem permanent monitorizate, se lansau cărţi (care, în situaţia în care se dovedeau a fi periculoase prin adevărurile expuse erau retrase prin diferite metode de pe tarabe), se năşteau în fiecare an organizaţii în care se infiltrau sute de turnători, se lansau site-uri naţionaliste care dezgropau istoria şi suferinţele poporului. Exact în acel context, Marius Albin Marinescu edita cu succes ziarul Justiţiarul de Sibiu. La început îl printa şi îl distribuia către politicieni sau instituţii iar ulterior reuşise să îl distribuie la nivel naţional prin centrele de distribuţie a presei la nivel naţional. În tandem cu gazetăria se licenţiase cu succes în Psihologie la Bucureşti, acesta fiind şi momentul când l-am cunoscut. Locuia într-o modestă garsonieră din Capitală a cărei cheie îi fusese oferită de un prieten. Nu pot uita amiciţia din acel timp dintre Marius Albin Marinescu şi Silviu Alupei, un alt gazetar la fel de bine centrat pe linia naţionalismului şi anticorupţiei. Modestia vieţii lor contrasta cu numele celor pe care îi citau prin anchete şi instanţe. Nu este greu de imaginat cum urmăream noi, ca tineri jurnalişti, la o cafea, discuţiile dintre aceşti profesionişti. “Noi”, studenţii pletoşi, “dreptacii” care participam în fiecare duminică la slujbele de la biserica Gorgani pentru ca apoi să pornim spre berăriile din jurul Cişmigiului sau Universităţii unde se legau prietenii şi se purtau discuţii furtunoase pe teme politice, literare sau năşteau fel de fel de proiecte şi organizaţii specifice timpului şi vârstei. Erau ani frumoşi, ne construisem o lume frumoasă, luminoasă care ulterior a fost, ca în mai toate basmele româneşti, stinsă prin trădarea veneticilor neocomunişti din servicii care au găsit parteneri la dezastrul României în leftismul care a acaparat între timp Bruxellesul şi Washingtonul. Tot în acei ani sunt cei ai conferinţelor îndrăgitului profesor Ion Coja de unde eram nelipsiţi, ai jurnalismului şi prieteniilor cu Victor şi George Roncea sau cu portavocea neobositului activist civic Mihai Rapcea, singurul nostru ajutor incoruptibil prin instanţe când rămâneam fără posibilităţi de a ne apăra în demersurile jurnalistice, civice sau naţionaliste. Sunt multe amintiri frumoase, multe capitole care ar încape probabil doar într-un lung serial despre justiţiarii anticomunişti ai anilor ‘90.

     Marius Albin Marinescu, nu avea nici pe departe o constituţie sportivă, era slăbuţ iar când l-am cunoscut umbla îmbrăcat cu un parpalac negru şi lung după care am observant, într-o zi, un pistol cu ţeavă lungă, (desigur, era mai mult o jucărie inofensivă cu aer comprimat şi nu îl purta fără motiv după câte ameninţări primea în urma anchetelor publicate…) şi ne amuza la modul admirativ pentru că semăna exact cu profilul unui justiţiar dintr-un western. Cu precizarea că viaţa de aici bate filmul, după cum constatăm şi fuierăm a pagubă de prea multe decenii. Ulterior nu am mai văzut acel pistol, probabil Marinescu îl purtase de câteva ori şi l-a aruncat plictisit şi la fel de amuzat pentru că oricum îi era inutil în raportul de forţe cu mafia şi serviciile care îi ocroteau pe ticăloşii citaţi de el prin articole. De menţionat este faptul că o discuţie cu Marinescu era ca mersul la cinematorgraf: când începea să descrie anumite personaje sau situaţii, nu mai apucai să pui întrebări pentru că filmul mergea cursiv, plin de descrieri riguroase şi detalii care demontau nelegiuiri uluitoare. Este lesne de înţeles diferenţa dintre ceea ce ştia Marinescu şi ceea ce putea sau calcula să publice la un moment dat. Nu golea niciodată sacul cu “surprize” dintr-o disciplină a actului jurnalistic. L-am întrebat într-o zi de ce nu ciocneşte niciodată o bere cu noi, mai tinerii lui prieteni pe care ne onora deseori cu prezenţa pe la conferinţe şi întâlnirle amicale. Când ne-a povestit că înainte de a candida la primăria Sibiu a avut câţiva ani probleme cu băutura am izbucnit împreună în râs, am crezut că glumeşte pentru că nu îl puteam imagina că ceva i-ar putea afecta accentul clar şi plăcut de sibian patriot. Tot atunci ne-a mărturisit şi motivul pentru care alesese facultatea de Psihologie, pentru a transforma reuşita împotriva oricărei adicţii într-o instituţie dedicată tuturor celor ce, în furtunile vieţii, au nevoie de un ajutor. Un atribut al marilor caractere este faptul că transformă orice cădere într-o victorie iar Marius Albin Marinescu nu a negat niciodată vreun aspect legat de viaţa sa expus tendenţios şi calomnios de către detractorii săi. O spunea de fiecare data relaxat şi cu o mare satisfacţie în glas: “am suferit, da, este adevărat. Dar dacă eu am reuşit asta înseamnă un singur lucru, că pot să-I ajut şi pe alţii”. Iar peste ani, probabil prin 2011, venind de la o conferinţă de la Cluj unde mă văzusem cu alţi doi amici jurnalişti, Dan Badea şi Ovidiu Ohanesian, am fost invitat să trag în drum spre Constanţa la prietenul meu sibian. Puţin după miezul nopţii, mă aştepta la casa lui situată la 30 km de Sibiu cu braţele deschise: “- Codruţ dragă, bine ai venit! Cu Maria te ştii de când am venit la mare. Hai să-ţi arăt ce am făcut aici, un centru pentru combaterea dependenţei de alcool şi droguri. Am câţiva pacienţi, o să vorbim încet pentru a nu-I deranja. O să ţi-i prezint, sunt persoane foarte plăcute. Liniştea şi pacea acestui loc sunt o binecuvântare pentru toţi. Ai nevoie de ceva? Daca da, zi-mi, te rog. Instalează-te şi hai rapid să-ţi arăt casa. Ea este Maia, căţeluşa noastră pe care o iubim mult. Eşti iubitor de câini, te-a simţit imediat. Să mergem jos. Uite, aici am făcut sala de mese. Am scris pe perete meniul zilnic După micul dejun o să povestim pe îndelete. Hai să-ţi arăt biroul meu.” Nu avea răbdare până dimineaţa, era atât de mulţumit de reuşita sa, atât de entuziast şi ataşat de misiunea de a face bine…Biroul Justiţiarului impresiona prin bun gust, ordine şi o sobrietate aparte din care nu lipseau însă căldura şi prietenia unor elemente. Exact ca şi paginile publicaţiei sale. Priveliştea care se înfăţişa din camera de lucru a regretatului Marius Albin Marinescu se îmbina perfect cu atmosfera din interior: o mica livadă menită mai mult să mângâie privirile şi sufletele vizitatorilor a cărei stăpână absolută era Maia ce o cutreiera permanent dând veselă din coadă, dealuri împădurite ce te invitau la plimbări în aer curat, gospodării de români harnici. O lume mai frumoasă care, la rândul ei, îşi deschidea ferestrele spre lume prin Justiţiarul. Din camera de lucru nu lipsea un aparat de oxigenare care alina suferinţa pricinuită de bronhopneumopatie cronică obstructivă. Boala nu i-a afectat ritmul şi priorităţile. Dovadă că Marius Albin Marinescu a scris până înaintea morţii sale şi nu s-a despărţit de această mare pasiune fără a se asigura că Justiţiarul nu va dispărea din atenţia celor ce i-au preţuit munca.

     A doua zi, am sta de vorbă cu pacienţii. Majoritatea pensionari cărora Marinescu le întărea cu răbdare şi pricepere resorturile interioare pentru că, aşa cum spunea adesea, “pentru a te bucura de o viaţă liberă nu există niciun medicament sau doctor miraculos, nimic nu este mai eficient ca propria voinţă.” Atmosferă caldă, de familie. Marinescu mânca alături de ei, îi consilia ca psiholog licenţiat, coresponda permanent cu ei chiar şi după externare şi suferea teribil când unul dintre ei a decedat. După câţiva ani, m-a sunat într-o zi şi m-a întrebat: “- Codruţ, ţi-l aminteşti pe domnul alături de care ai fost cu maşina la Sibiu? A murit!…” Şi a continuat să-mi vorbească despre suferinţa bietului om. Am rămas impresionat câtă sensibilitate se ascundea după forţa şi intransigenţa ziaristului Marinescu. Dincolo de condeiul nemilos, se ascunde un suflet blând şi iubitor.

     Ar fi nedrept ca printre aceste amintiri frumoase să nu pomenesc despre familia apreciatului prieten şi jurnalist. În primul rând despre doamna Maria, mama lui Cristi, fiul Justiţiarului stabilit în prezent în afara. Am avut o senzaţie neobişnuită când am auzit vocea lui Cristi Marinescu datorită asemănării modului său de a vorbi cu cea a tatălui său de la care a moştenit calităţi deosebite, în primul rând înţelepciunea, curajul şi o faină sensibilitate specifică spiritului sibian. Auzim des expresia “în spatele unui bărbat puternic se află o femeie deosebită”. În inima apreciatului gazetar nu a fost loc decât pentru doamna vieţii sale, Maria. A evitat situaţiile care l-ar fi putut îndepărta sau rupe de ceea ce preţuia. Un alt aspect apreciat de către adevăraţii săi prieteni, într-un lume a deşertăciunilor, calomniilor şi falsităţii.

Consider că, după cele 40 zile de durere de la decesul său, numele lui Marius Albin Marinescu merită să fie curăţat de zoaiele celor ce au făcut eforturi considerabile de a-l calomnia şi să rămână ca referinţă de top a jurnalismului de investigaţii autohton, cu atât mai mult cu cât anchetele sale vor rămâne mult timp în atenţia publicului cititor. Şi pentru că vorbim despre detractori, trebuie reţinut că rolul acestora este de a îndepărta atenţia prin decridiblizarea autorului, de la miezul anchetelor semnate de fondatorul site-ului. Interesele sunt nenumărate, de la articolele referitoare la fostul primar al Sibiului şi actualului preşedinte, la mafia transfrontalieră şi multe altele, până la nemernicii care chinuiau animale, ştiindu-se faptul că Justiţiarul a militat permanent pentru ocrotirea necuvântătoarelor şi sancţionarea cruzimilor.

Răsfoind câteva articole care anunţau moartea lui Marius Albin Marinescu, am găsit, previzibil, şi cerneala celor care au profitat cu neruşinare de lipsa unui proces a comunismului şi lustrarea clasei politice. Aşa s-a ajuns ca cei vinovaţi de poliţie politică să facă poliţie politică exact din vârful CNSAS de unde – tupeu de securişti – au fabricat grosolan minciuna că Marinescu ar fi fost de-al lor, adică mâncător de căcat, turnător ordinar. Recunosc, când a bubuit această mârlănie în presă, l-am sunat pe Marinescu şi l-am întrebat cum este posibil să se răspândească asemenea enormităţi.

Minciuni despre Marinescu: “securist”, “pesedist” sau “duşmanul lui Iohannis”

A fost acuzat că a fost colaborator al Securităţii. Mai multe explicaţii, pentru cine vrea să le citească, publica Marius Albin Marinescu la momentul respectiv în articolul C.N.S.A.S.: NOUA POLIŢIE POLITICĂ. Această mârşăvie tipic securiştilor trădători de ţară a fost lansată, aşa cum ne-a relatat chiar regretatul Marinescu, pe vremea când la conducerea Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii(CNSAS) era Mircea Dinescu, membru fondator al Consiliului Frontului Salvării Naţionale, pus abil “datorită” “vocaţiei” de a face tumbe pe lângă  liderii comunişti, înainte şi după Revoluţia anticomunistă deturnată de şleahta liderului lor cu nas coroiat şi studii la Moscova. Nicio instanţă nu a dovedit, pentru că nu avea cum, faptul că Justiţiarul presei româneşti a fost vreun turnător ordinar sau profitor al regimului. Mai mult, viaţa lui la vedere, aşa cum o ştim toţi, nu a demonstrat în vreun fel că a făcut averi, că a trăit precum un securist pe picior mare, bucurându-se de avantajele şi protecţia sistemului. Dimpotrivă, a mitraliat fără menajamente prin ziarul său, cu predilecţie iudele care au stat la butoanele serviciilor autohtone pentru a săvârşi ceea ce trăm astăzi, ruina României. Marinescu nu a negat niciodată că nu ar fi cedat locuinţa sa pentru situaţii de interes naţional, speciale – printr-o declaraţie scrisă – organelor de siguranţă naţională. Lucra în Sibiu, oraşul preferat al multor agenţi STASI(“ghinion”, sic!) în acel timp, ca tânăr operator la un cinematograf – din câte îmi amintesc din relatările sale – şi la insistenţele unui superior din Contrainformaţii ar fi acceptat această procedură care, în acel context, nu era un fapt ieşit din comun. Şi aici ajungem în miezul problemei: manipularea securiştilor se bazează cu perfidie pe confuzia intenţionat instrumentată dintre lucrătorii în contrainformaţii care vânau spioni străini, deci interese ostile României indiferent de regim, şi scursurile umane care făceau poliţie politică, îşi turnau rudele sau prietenii pentru că ascultau vreun post străin sau mâncau ciocolată de peste graniţă.  Ca să subliniez acest fapt, DA, Marinescu a semnat acel contract pe linie CONTRAINFORMATIVĂ şi mai mult, tot din povestirile sale, în perioada stagiului, a dus la arestarea unor “turişti” germani din blocul estic care, în urma verificărilor aparatelor de fotografiat de către autorităţi, s-a adeverit că făceau spionaj economic prin deţinerea de imagini ale unor obiective industriale româneşti. Da, Marinescu şi-a făcut datoria de român şi şi-a apărat ţara, de fiecare dată, cu talanţii, cu capacităţile pe care i le-a dat Dumnezeu, cu mintea şi determinarea sa. Tot din discuţiile cu el îmi amintesc că participase în perioada stagiului militar inclusiv la asigurarea securităţii unor transporturi speciale feroviare spre portul Constanţa dar cu ruşine şi regret, nu îmi mai amintesc detaliile întrucât atunci povestea detaşat şi anii au acoperit multe discuţii.

Chiar şi după moartea sa s-a repetat clişeul cum că ar fi fost “duşmanul lui Iohannis” sau că a candidat împotriva lui cândva. Da, a candidat, o experienţă dură care duce la formarea unui jurnalist. Este o nedreptate intenţionat fabricată de a reduce activitatea Justiţiarului doar la numele lui Iohannis. Marinescu i-a luat în pix pe toţi, fără discriminări: pe Iliescu, Constantinescu, Băsescu, Ponta şi alţii. Niciun preşedinte nu a scăpat virgin în paginile apreciatului jurnalist sibian. Faptul că Iohannis s-a “bucurat” de cele mai zgomotoase anchete din partea Justiţiarului este, pe de o parte doar un “ghinion” georgrafic, pentru că a avut neşansa să evolueze într-un oraş cu un jurnalist incoruptibil şi bătăios. Iar pe de altă parte, consecinţa notorietăţii funcţiei sale. Putem doar să ne închipuim câte ar fi curs în paginile sale despre Băsescu dacă s-ar fi nimerit să îl cunoască din portul Constanţa. Sau despre Dragnea dacă ar fi trecut prin praful şi sărăcia Teleormanului ce contrastează cu opulenţa de prost gust a parveniţilor ce protejează puşcăriaşii şi condamnă românii la exil. Nu acesta este rostul presei, de a sta cu ochii pe borfaşii din instituţii? Sau ne-am obişnuit să fim păcăliţi, să numim jurnalism orice bârfitoare de bârfe? Pornind de la tot ce mişca prin Sibiu, Marinescu putea da ponturi în orice colţ al ţării despre diferite acte de corupţie. Şi doar cei ce ignoră din prostie sau imprudenţă timpul şi priorităţile unui jurnalist de investigaţii îşi imaginează că ar avea pe trăgaci doar ceea ce publică. Marinescu a fost un mare jurnalist de investigaţii, nu un ranchiunos cum vor propagandiştii neşcoliţi să-l prezinte.

     Am auzit uneori tâmpenia că ar fi fost psd-ist. Oricine critică psd-ul este considerat “băsist”, cine critică vreun golan pnl-ist est considerat psd-ist şi tot aşa! Mentalităţi de slugi, de lingăi! Poate fi considerat Marinescu psd-ist pentru articolele referitoare la Iohannis sau la alţi pnl-işti corupţi cu metehne staliniste? Probabil că cenzurarea Justiţiarului, în tandemul tovărăşiei PNL cu foşti şi actuali psd-işti nu mai cere niciun argument. Doar naivii pot crede că PSD sau PNL nu sunt decât cârdăşie la dezastru pe care o alegem o dată la patru ani pe principiul găunos al “răului cel mai mic”. Mai este nevoie de vreun argument că PNL a protejat mereu marii corupţi iar când ajunge la guvernare nu face decât să-şi pună lătrăii în fruntea instituţiilor continuând politizarea şi actele de corupţie? Dar când fsn-istul Dinescu îi punea eticheta de securist, Marinescu era pnl-ist? Exemplele pot continua. S-a ajuns aici, cum spuneam, pentru că poporul s-a obişnuit doar cu lătrăi şi televiziuni de partid. Pentru că securiştii au acaparat presa! Nu însă şi paginile Justiţiarului!

Tot în context, este momentul să constat că anumiţi indivizi, profitând de suferinţa şi încrederea generoasă a lui Marius Albin Marinescu, au mirosit precum lupii sau corbii un posibil profit nemeritat în munca de o viaţă a regretatului om de presă. Şi-ar putea imagina cineva că Justiţiarul ar putea ajunge la cheremul ciumei roşii? Logic, într-o astfel de situaţie, am şti că muncă fondatorului său a ajuns pe mâini banditeşti. Justiţiarul a fost şi va rămâne un ziar deschis tuturor opiniilor argumentate jurnalistic, în folosul românilor naţionalişti, nu fiţuica golăniilor de partid sau găştilor de securişti care falsifică orice demers al oricărei cauzei naţionale din lipsa de legitimitate în faţa poporului minţit şi jefuit de ei. Motto-ul “Adevărul mai presus de teamă” va rămâne verde, nu roşu, albastru, curcubeu sau auriu, tovarăşi!

     Sunt multe, foarte multe de povestit. În prezent, câţiva prieteni vechi din presă – printre care subsemnatul, Mihai Rapcea, George Roncea, Dan Badea – şi o parte dintre colaboratorii de suflet ai Justiţiarului – ne gândim la posibilităţile pe care le-am putea găsi în contextul actual pentru a-i asigura continuitatea, aşa cum ne-a dat permisiunea fondatorul site-ului. Nu este exclus ca, pentru a evita cenzura de orice fel, să fim forţaţi de împrejurări nedorite de a trece, ca şi în alte momente triste din istoria acestui site, pe domeniul justitiarul.com pentru a evita mizeriile cenzurii şi eventuale condiţionări care nu ar fi fost posibile dacă 2020 nu ar fi pus deoparte condeiul fondatorului. Suntem convinşi însă că Marius Albin Marinescu, prin viaţa sa, ne-a lăsat tuturor suficientă înţelepciune pentru a nu abdica de la ţelul comun: indiferent de preferinţe, niciun partid sau politician nu trebuie slugărit ci menţinuţi toţi factorii de decizie în slujba misiunii pe care şi-au asumat-o. Pentru că demnitatea publică nu este un privilegiu ci o obligaţie faţă de trecutul, prezentul şi viitorul României. Marius Albin Marinescu va fi prezent printre noi de fiecare dată când vom şti să ne unim inimile între fraţi şi să troznim fără ezitare duşmanii românismului.

Dumnezeu să-l primească la dreapta Sa!…

                                                   Codruţ BURDUJAN

10 Comments

  1. Imi pare rau ca am pierdut un astfel de om si cel mai rau ca nu am puterea sa ajut.
    In general noi oamenii buni nu avem puterea nici financiara nici de alt tip de a lupta cu raul.
    Nu pot face altceva decat sa citesc Justitiarul, IncorectPolitic samd si sa ma intristez.

  2. Dumnezeu să-l ierte !
    Văd că, cei rămași in redăcția ziarului și colaboratori ziarului,păstrează aceeași demnitate in exprimare.Nu uitați !!!Dacă ziarul Justițiarul este citit in continuare,Marius Albin Marinescu este printre noi. Liviu.

  3. Andrei

    Dumnezeu să-l odihneasca in pace!

  4. Popescu

    Ivan
    Dumnezeu să-l ierte şi să-l aşeze în ceata drepţilor Săi pe domnul Marinescu!
    Mulţumiri din suflet patrioţilor de la Justiţiarul.ro pentru jertfa lor!
    Ne rugăm la Hristos Domnul pentru biruinţa lor vremelnică şi veşnică întru Adevăr,pentru România şi românii de pretutindeni!
    Doamne ajută!

  5. Dan Argeseanu

    Un ziarist exemplar pentru lupta omenirii pentru dreptate. Vesnica sa ii fie pomenirea!!

  6. sic semper tyrannis

    Dumnezeu sa il odihneasca si sa ii lumineze sufletul!

  7. Ionela Ionescu

    Dumnezeu sa-l odihneasca.

  8. Monica

    Încă tot nu pot să cred că omul acesta minunat nu mai este printre noi.
    Mă doare sufletul că aşa un om inteligent şi luptător ne-a părăsit.
    Dumnezeu să-l odihnească în pace!
    Şi eu mulțumesc din suflet patrioților de la justitiarul pentru munca şi lupta pentru adevăr şi citesc mai departe articolele dumneavoastră.

  9. Alexandra Zărnescu

    Dumnezeu să îl așeze de-a dreapta Lui și să-i aline familia! Societatea noastră sărăcește pe zi ce trece, Dumnezeu îi cheamă la El pe cei drepți și curajoși și noi rămânem cu trădătorii și vânzatorii…

  10. Get

    Dumnezeu să îl odihnească după atâta muncă spre luminarea multora cu adevărul care nu poartă mască . Felicitări celor ce ii duc munca mai departe !

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *