„Victimele” Mircea Băsescu și Livia Stanciu reprezintă „statul de drept” băsist și „justițea” iohannistă

 

   Memento: despre infracțiunea de șantaj și „justițea” independentă

Cred că o țară întreagă a văzut filmul „frangrantului” din casa lui Mircea Băsescu. Rar mi s-a întâmplat ca o filmare, despre orice, precizez, despre ORICE! să-mi provoace o asemenea stare de greață. Intervenția „forțelor de ordine”, înscenarea explicită, violența absolut gratuită, modul tacticos în care ”oamenii legii” o ”mâzgălesc” pe Isaura pe degete, lipsa lor de scrupule, chipul femeii însărcinate, care a văzut destule la viața ei și se poate aștepta teoretic oricând la surprize neplăcute și de multe ori cu finalitate penală, și totuși…și totuși …NU-ȘI POATE LUA OCHII DE LA „GIRAFA” DEZLĂNȚUITĂ , spunând în sinea ei că „așa ceva nu există”, neglijența enormă pentru proceduri, sau măcar pentru mimarea aparențelor, ceea ce vorbește despre siguranța impunității agresorilor (căci eu agresori în exercițiul funcțiunii am văzut) sunt imagini de neuitat…

Fratele PREȘEDINTELUI… ce eroare a naturii, n-am știut că există și șobolani atât de mari și bipezi… Pe lângă el, șobolănimea „la ordin”, tot cu două picioare și coadă solzoasă, forfotea neobosită în casa lui Mircea Băsescu… Dar niciunul nu era tuciuriu.

Tuciuriii au vrut să fie împăciuitori – totul e filmat… I-au mai dat timp lu′ nășicu′ , până la toamnă, pentru ca să adune cei 100 000 de euro, pe care trebuia să-i dea clanului Anghel- Mondialu’ înapoi… numai că Mircea Băsescu n-avea nici un chef să-i restituie. Soțul Isaurei, mai puțin neliniștit, pleda pentru înțelegere. Era și-un copil, acolo. Nu-mi dau seama dacă la montajul „frangrantului” s-a blurat, elegant, chipul acestuia. Acesta este un caz de ȘANTAJ .

Sau altceva: Pentru Mariana Rarinca procurorul a cerut 7 ani de închisoare, când aceasta a îndrăznit să facă apel. Potrivit schemei: „Nu ți-au fost buni trei ani cu suspendare? Ia d-aci șapte ani cu executare!”

Și-n fața onoratei instanțe și-au făcut apariția două sprâncene desenate, viguroase, arcuite, exagerate, intrigate, două sprâncene mincinoase, pițigăiate, lovite-n aripă… ce să spun, un monument al sprâncenelor…un munte de „sprâncenită acută”…adică Livia Stanciu – astăzi onorabilă judecătoare a Curții Constituționale, prin bunăvoința lui Klaus. Și-n ciuda faptului că doamna Rarinca s-a judecat pe viață și pe moarte cu o pereche de sprâncene gogonate, dânsa a pierdut pe jumătate bătălia, care avea deja altă miză decât la începutul procesului. Și acesta e tot un caz de ȘANTAJ.

Atât șobolanul biped, cât și sprâncenele bipede au fost / au rămas „părți vătămate”; ei vor să ne convingă că au trăit drama constrângerii („Constrângerea unei persoane să dea, să facă, să nu facă sau să sufere ceva, în scopul de a dobândi în mod injust un folos nepatrimonial, pentru sine ori pentru altul, se pedepseşte cu închisoarea de la unu la 5 ani.”- Noul Cod Penal actualizat 2015)!

Sau amenințării cu darea în vileag („Cu aceeaşi pedeapsă se sancţionează ameninţarea cu darea în vileag a unei fapte reale sau imaginare, compromiţătoare pentru persoana ameninţată ori pentru un membru de familie al acesteia, în scopul prevăzut în alin. 1.”- Noul Cod Penal actualizat 2015)!

Și că suferința lor enormă a fost provocată de foamea insațiabilă a răufăcătorilor cu care se judecau de a obține în mod injust un folos patrimonial („Dacă faptele prevăzute în alin. (1) şi alin. (2) au fost comise în scopul de a dobândi în mod injust un folos patrimonial, pentru sine sau pentru altul, pedeapsa este închisoarea de la 2 la 7 ani.”- Noul Cod Penal actualizat 2015)!

Iar, dacă lucrurile mergeau șnur, noi ar trebui să credem că FRATELE PREȘEDINTELUI și PREȘEDINTA ÎNALTEI CURȚI sunt VICTIME… iar agresoarele sunt femeia însărcinată, cu fuste înflorate și femeia uscățivă, de vârsta a treia, șomeră la momentul producerii „infracțiunii”.

Am scris aceste lucruri pentru că eu cred că e bine să nu uităm că așa arată „justiția independentă” pe care Klaus… PNL… USR-PLUS… „OENGHE”-urile …ambasadorii… Europa și întreaga planetă o agreează și vor să o mențină în România.

Îmi amintesc o imagine care apare în multe filme „horror”, venite tocmai de peste ocean: o damă, uneori frumoasă, filmată în gros-plan, își duce mâna, cu manichiura îngrijită, la ceafă și, dintr-o dată, își trage pielea de pe față ca pe-o mască, lăsând vederii craniul însângerat și ochii, ca niște sfere sinistre, lipsiți de căușul cald al pleoapelor.

În acești ani, m-am uitat de multe ori îngrozită cum independenta noastră Justiție își duce mâna descărnată la ceafă și am simțit brusc un gol în stomac, căci știam ce va urma….

                                                                                                               Luminița ARHIRE