IN MEMORIAM

Ziua domnului sculptor Brâncuși

   Sunt 144 de ani de la nașterea Genialului. Plecat din Hobița să cucerească lumea. Artist inegalabil. Tip fermecător, mare […]

 

 Sunt 144 de ani de la nașterea Genialului. Plecat din Hobița să cucerească lumea. Artist inegalabil. Tip fermecător, mare iubitor de frumos. Și de frumoase. Ne-a dat Masa, Poarta și Coloana. Ceilalți au luat aproape tot. Comuniștii l-au catalogat „modest”, au spus că nu se pliază pe doctrina stalinistă. Că e un burghez neînțeles, un imperialist, că orice țăran neinstruit poate face o „Pogany” ori o „Măiastră”. I-am dărâmat casa memorială, am făcut, din ea, coteț. Și-am vândut-o pe un cal și pe 500 de lei. Peste ocean, un „nimic” de-al său se vinde cu 25.000.000 de dolari. Ne-a lăsat săraci și proști…

Șarpele alambicului toarce. E toamna lui 1879, se leagă țuica, la cazan. Ăsta micu’ bate-n trei ani. Ăi bătrâni merg să picure niscavai slană-n gât, să poa’ să se ție treji pân’ spre dimineață. Piciul, rămas singurel, face palmele căuș, bea pe nerăsuflate. Câteva păsărele care se învârt deasupra capului, apoi, liniște! Mama, Maria, se pune pe jelanie, crezând că zgâmboiu s-a stins. Radu, tatăl, e dus la cules la vie, cu tot cu lăutari. Vede semnele rău – prevestitoare, schimbă melodia de petrecere într-una de îngropăciune. Doar un megieș mai treaz, urlă după Baba Brândușa, felcera satului. Muierea vine degrab’ cu o mână de balegă, o vâră sub nasul împietritului. Plodul strănută, lumea aplaudă ca la iarmaroc. Constantin Brâncuși tocmai a făcut primii pași în viață colo, în Hobița Peștișanilor, în Gorj.

„Eu am făcut piatra să cânte…”

La șapte ani e păstor. Cât mioarele-și văd de păscut, el cioplește în a sa lege: picioare de pat, linguri, străchini, ce-l duce mintea. La nouă, vopsește la Târgu Jiu, dar vitriolul îi arde mâna. La 11, e argat la un băcan din Slatina. La Craiova, un industriaș, Grecescu, îi miroase talentul. Îl dă la Școala de Arte și Meserii din Târgul lui Iov. Pac, pasul la Școala Națională de Arte Fumoase de la București.

Începe cu „Capul lui Laocoon”, primește o medalie de bronz. E 1903, când sosește comanda unui monument public, singurul ce va purta, în orașul lui Bucur, a sa semnătură: bustul generalului – medic Carol Davilla. Dar consilierii nu iubesc statuia, se leagă de mărimea nasului, de epoleți, de perciuni proeminenți. Supărat, Brâncuși pleacă din sala de ședințe. A primit doar prima tranșă din bani. De a doua nu mai are nevoie! Suduie și asta e tot. Se gândește să plece, pe jos, la Paris! Faima lui Auguste Rodin îl atrage. Periplul până în Orașul Luminilor e un film de aventuri. Își vinde ceasul ca să poată trece cu barca lacul Constanța, se lipește de o formă gravă de pneumonie, e tratat la un spital de maici…Își dă și hainele de pe el, pentru mâncare. Acolo, lângă Turn, spală pahare, apoi primește, de la Statul Român, o bursă pentru Școala de Belle Arte. E prevăzut la clasa lui Antonin Mercie. Aici leagă prietenie cu marele Amedeo Modigliani. În 1906 și 1907 expune pentru ochii parizienilor. Nu e mulțumit, chiar dacă Rodin îi privește „Mândria” și zice: „Nu-i deloc rău, deloc rău…” Maestrul îl vrea lângă el. „Costache” refuză. Naște faimoasa propoziție: „Nimic nu crește la umbra marilor copaci.”

E 1909. Are, la Paris, un atelier, pe Montparnasse. Greii locului îi trec pragul. Cel mai bine se înțelege cu Guillaume Apollinaire, dar acesta pleacă într-o lume mai bună, în 1918, în marea epidemie de gripă spaniolă.

     Vameșii americani nu-l cred artist. Zic că a zămislit o piesă industrială!

Face „Rugăciune”, apoi „Sărutul”, prima lucrare cu adevărat originală. Vine cu 28 de variante pentru „Măiastra”. Explodează. E chemat la Boston, la Chicago ori New York. Expune „Domnișoara Pogany”. Revine la lemn. La finalul Primului Război Mondial visează întâia versiune din „Coloana Infinitului”, inspirată din stâlpii caselor țărănești. Acordă interviuri în presa internațională, e efervescent. E prea avansat pentru vremurile pe care le trăiește. Zămislește „Pasăre în văzduh”, dar lucrarea este atât de abstractă, încât vameșii americani o refuză: cred că sculptorul vrea să introducă, clandestin, o piesă industrială în Statele Unite!

Îi e dor de țară. Revine pe iste meleaguri prin 1937, prin 1938. „Masa tăcerii”, „Coloana infinitului”, „Poarta sărutului”. Arethia Tătărescu, soața prim-ministrului, vrea să ridice un monument, acolo, în Târgu – Jiu, pentru eroii căzuți pe frontul primei mari conflagrații mondiale. Brâncuși ”vede” o coloană fără de sfârșit. 16 „mărgele” puse una peste alta. Stă milenii până cioplește o bucată. Muncitorii nu-l pricep. „Ce face, dom’le, ăsta, aici? Ce tot freacă atât?”, se întreabă ei. Octombrie 1938. Inaugurarea capodoperei.

„Nu pot să termin portretul tău. Nu pot să te fixez și să te definesc. Ești viclean ca o vulpe. Dar nu te pot picta ca pe o vulpe, fiindcă ai o inimă bună de țăran. Nu te pot picta ca pe un om de știință, deși ești detașat ca orice savant. Ești un bucătar excelent. N-am mâncat nicăieri o friptură de berbec mai bună decât la tine. Cum să te pictez ca bucătar? Te văd că postești zile întregi până la înfometare pentru a atinge stadiul iluminării. Dar cum să te pictez ca pe sfânt? Când îți licăre ochii de fiecare dată când aduc târfe aici? Tu ai în figura ta fațete atât de felurite, încât nu pot desena fizionomia esențială. Spune-mi ce fațetă preferi? În jurul tău este mai mult mister decât în jurul lui Rousseau – Vameșul.” (Amedeo Modigliani, 1909)

Ca om, Constantin n-a fost străin de iubire. De iubiri. Eileen Lane e cu 20 de ani mai tânără. S-a despărțit de logodnic, se teme de gura lumii. „Să nu-ți faci probleme, te voi prezenta drept fiica mea”. Fata vrea măritiș, Brâncuși nici nu dorește să audă. Peggy Guggenheim moștenește o avere fabuloasă. Prin 1922, e în căutare de „aventuri sexuale și artistice”. Dorește a cumpăra o versiune a „Păsării în văzduh”. Sculptorul cere 4.000. De dolari. Devin amanți. El îi spune „Peggyța”, ea, fie „țăran viclean”, fie „zeu adevărat”. În 1940, se întoarce în SUA, pentru că al Doilea Război Mondial pornise la drum. Maria Tănase e marele amor al vieții sale. Se iubesc cu tunete, cu fulgere, cu bocete, cu gelozii. Se depart în 1939. Până la finalul vieții, imensul artist o va ironiza, semn că amintirea „Privighetoarei” îl va însoți pretutindeni. Altă Maria, Bonaparte îi pozează pentru „Prințesa X”. Cella Delavrancea se ținea, și ea, în brațe, cu artistul. Povestea de dragoste e recunoscută, spre bătrânețe, de fiica lui Barbu Ștefănescu.

„Când te ascult cum le zici, Mărie, aș fi în stare să dăltuiesc pentru fiecare cântec de-al nostru o Pasăre Măiastră! Auzi tu, fată, mă înțelegi? Vezi, tu, Mărie! Am colindat toată lumea, mă cunoaște tot pământul prin ce m-am priceput să fac, dar când aud cântecele nostre, mă apucă un dor de țară, de oltenii tăi și-ai mei, de apa tânguitoare a Jiului, de satul meu…Auzi? Mă înțelegi?” (Constantin Brâncuși către Maria Tănase)

Dar anii curg. A avut lumea la picioare. David Rockefeller l-a întrebat dacă-l poate ajuta cumva. I-a spus să-i măture atelierul. A expus în Franța, la Amsterdam, în Statele Unite, Anglia ori Elveția. Comuniștii instaurați la noi au vrut să-l ignore, dar n-au avut cum. „Costache” era prea mare, așa că în decembrie 1956, „Muzeul de artă” deschide prima expoziție personală Brâncuși din Europa. Era, însă, prea puțin și prea târziu.

Brâncuși în al său atelier.

În martie 1957, sculptorul îl cheamă lângă al său pat pe arhiepiscopul Teofil, preot la biserica ortodoxă, spre a se spovedi și a se împărtăși. „Sunt în fața perdelei celei negre, nimic nu mă mai interesează. Vreau să mor”, îi spune acestuia. „Mor cu sufletul neîmpăcat că voi putrezi în pământ străin, departe de ființa cea mai dragă, mama mea.” Se stinge pe 16 martie 1957. E coborât la cele sfinte în cimitirul „Montparnasse” din Paris.

       Călinescu, Jalea, Sadoveanu. Toți aceștia l-au aruncat la gunoi!

E momentul unei pauze. Nea Costche, rogu-te, ne iartă pe noi, muritorii, care deschidem acest subiect nevrednic de numele tău!

La început de 1951, marele artist vrea să doneze opera României: e plecat de ceva vreme, știe că Miorița a devenit roșie, dar n-are un rost al lui, dorește ca opera să se odihnească aici. Sunt 41 de desene, 1.600 de fotografii, 230 de sculpturi, o serie de piese de mobilier. După 1990, taberele-s împărțite. Cercetătorul Doina Lemny spune că artistul n-a lăsat nici măcar o notă de atelier, darămite un testament ce să prevadă donația. Dar fum fără foc nu iese.

Brâncuși scrie o depeșă către bolșevici. Ignorată. O redactează pe a doua. Constanța Crăciun, membră PRM, viitorul PCR, fostă țesătoare, patru clase, căsătorită cu un comunist notoriu, Ion Vințe, a devenit Ministrul Culturii. Alături de ea merge Teohari Georgescu, fost tipograf, agent NKVD, ministru de Interne. Ei, precum și alți ”specialiști”, vor analiza munca titanului, la Paris. Se întorc repede, la finele lui februarie. Pe 7 martie 1951, academicienii secțiunii de Știința Limbii, Literatură și Artă din cadrul Academiei Republicii Populare Române se reunesc sub sceptrul lui Mihai Sadoveanu. În 45 de ani de ani de comunism am învățat că aceștia au reprezentat „personalități marcante ale culturii și literaturii noastre”. Nu s-a spus, nimic, despre „momentul” Brâncuși. George Călinescu, enciclopedia vie, „Enigma Otiliei”, „Istoria Literaturii Române”, e acolo. Camil Petrescu, romancier, dramaturg, doctor în filozofie, „Ultima noapote de dragoste”…, „Patul lui Procust”. Geo Bogza, părintele reportajului literar, „Paznic de far”, „Cartea Oltului”. Victor Eftimiu, mason, „Meșterul Manole”. Ion Jalea, patriarhul sculpturii. Grecuceni. Acoperiți, vă rog, ochii și urechile copiilor! Să nu audă nimic, să nu prindă a citi niciun rând din cele ce urmează! „Brâncuși este o figură mai puțin cunoscută, care speculează, prin mijloace bizare, gusturile morbide ale societății burgheze.”, spune tovarășul George Călinescu. Tov. prof. Ion Jalea continuă: „Sculpturile sale nu ajută cu nimic la edificarea socialismului în RPR!” Concluzia finală: „Operele lui Brâncuși sunt unele pe care le-ar putea face orice țăran neinstruit. Refuzăm!” Artistul e informat de decizia luată. Pe 1 august 1951, renunță, definitiv, la cetățenia română…

Erau zile întregi în care uita să bea și apă. Se concentra numai pe sculptura sa.

Legenda glăsuiește așa: Laocoon, preot în Templul lui Apolo din Troia, le spune celor de acolo să nu cadă în greșeală, să nu spargă zidurile spre a introduce în cetate faimosul cal în care se ascund aheii. Mânios, Zeus trimite doi șerpi, care se aruncă spre cei doi copii ai lui Laocoon, în timp ce minte sa o ia razna. Nu-i așa că simțiți ironia? Cu „Laocoon” a pornit Brâncuși în sculptura cea mare, Laocoon le-a luat simțurile lui Călinescu, Jalea ori Eftimiu, când au glăsuit astfel despre marele sculptor…

Dar Occidentul nu gândește la fel.

2002 – „Danaide” se vinde contra sumei de 18.000.000 de dolari.

2005 – „Pasărea în spațiu” este adjudecată pentru 27.500.000 dolari.

2009 – La Paris, un colecționar scoate din cont 29.000.000 euro pentru „Madame L.R.”, ce făcuse parte dintr-o colecție Yves Saint Laurent.

2012 – „Une Muse” este vândută pentru 12.400.000 dolari, la New York

2012 – „Promethee”, un cap turnat în bronz – 12.682.000 dolari

       I-au vândut casa în care s-a născut pe un cal și 500 de lei!

Astăzi ar fi trebuit a fi o sărbătoare Brâncuși. Cum zic fetele din ziua de azi, așa, mai pe mainstream, ziua domnului sculptor. 144 de ani de la a sa naștere. Cu mic, cu mare, ar fi trebuit să purcedem spre Hobița! Cum unde? La Casa Memorială Constantin Brâncuși…Cum care casă?

Coloana cea fără de cuvinte.

…După moartea părinților săi, averea s-a împărțit, iar Eufosinei sau „Fârsinei”, cum o alinta Maestrul, sora sa, i-a revenit bojdeuca părintească. Soțul ei, cumnatul lui Brâncuși, a mutat locuința din bârne pe un alt amplasament. La 1971, comuniștii au zis să-i cinstească memoria cu o casă – muzeu. Originala era prea veche, prea ca de la țară, nu se mai putea repara. Au găsit, la 200 de metri, una asemănătoare, a lui Calistrat Blendea. I-au cumpărat-o, au spus că acolo se va veni în pelerinaj. 10.000 de suflete pe an, ceva rotund, frumos. Dar casa adevărată în care se născuse „Costache” se deteriora. I-au pus bârne de lemn, a devenit coteț pentru găini! A fost vândută sculptorului Florin Codre, pentru un cal și 500 de lei. Omul a adus mai multe mașini de la București. Voia s-o desfacă, bârnă cu bârnă, s-o ducă în orașul lui Bucur și s-o lipească acolo. A luat ceva din ea, apoi au intervenit autoritățile. Nu exista autorizația de demolare! Sculptorul a fost amendat, lemnele au ajuns la un depozit al Primăriei din Peștișani, unde zac și acum dacă cineva nu le-a zvârlit pe foc.

„Avea trei cămăruțe, era ceva frumos, dar, după ce i-au scos acoperișul, s-a dus. Nu putem s-o demolăm, să eliberăm terenul, că e monument. Pot doar să-i fac parastase lui Brâncuși și să-i aprind o lumânare.” (Ioana Gogoi, stră-strănepoată)

Apoi, într-o noapte de 2018, casa a dispărut! Definitiv! „Într-o seară, stăteam și ne uitam cum cade. Nu aveam ce să mai facem. Au fost promisiuni multe. Mulți care au trecut pe aici au zis că vor încerca să o refacă, dar nu ai ce să-i mai faci. E aproape dusă! Ne trebuie mulți bani să o mai putem pune pe picioare, iar noi nu avem”, zice Ioana Gogoi, stră-strănepoata sculptorului. ”Este o proprietate privată, primăria din Peștișani nu are cum să intervină, proprietarul este cel care răspunde penal pentru întreținerea construcției. Vorbim, aici, despre una de patrimoniu.”, trage oblonul primarul locului, Cosmin Pigui.

Maestre, știm că surâzi de acolo de unde ești. „V-am lăsat săraci și proști, v-am găsit și mai săraci și proști.” Și mai știm că în fiecare dintre noi sălășluiește mintea lui Laocoon. Cea de după supărarea lui Zeus, nu cea dinainte.

                                                                                                                     Cătălin OPRIȘAN

Surse: „Pandurul”, „Adevărul”

Sursă articol: https://www.ferratum.ro/rubrica-lui-catalin-oprisan

Citiți și:

Cum era să ajungă la topit ca fier vechi Coloana Infinitului!

Uluitoarea poveste a unei sculpturi atribuita lui Brâncusi si periplul acesteia în America Latina

 

 

 

1 Comment

  1. Big Boletus

    Mare român….mica națiune

    Școala de arte și meserii din târgul lui Iov acum se chema:
    “Școala de arte și meserii Constantin Brâncuși”

    Aci la școală de arte și meserii din Craiova se afla obiecte de arta ale lui Brâncuși inestimabilele dar elevii acestei instituții nu au acces la ele,de fapt îi numeri pe degete.De asemenea la aceasta instituție de valoare nu sa făcut nici măcar o pomenire a marelui om…

    Chestia e că nu ai cu cine…adio dar rămân cu tine…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *