„Efectul Gherman” începe să dea roade otrăvite!

 

A trecut un deceniu şi jumătate de când un individ dintre cei pe care marele Titulescu i-a numit „sămânţă străină, pripăşită prin România” – l-am numit pe Sabin Gherman – scria „pamfletul” său „M-am săturat de acest nume de ţară, România”! Erau atunci, în urmă cu 15 ani, foarte puţini români ardeleni care i-au acordat vreo atenţie. Sabin German nu era decât un jalnic renegat, cum pe bună dreptate l-a numit prof. univ. dr. Gelu Neamţu.

Însă, Sabin German nu este prost, din contră. El nu a acţionat la întâmplare, ci pe baza unei strategii bine gândite, conducându-se după vorbele lui Lucanus: „Ţi-ai făcut un plan, grăbeşte-te să-l înfăptuieşti; o amânare poate să-l compromită”. Şi de atunci el lucrează neobosit să-şi înfăptuiască planul privitor la aşa-zisului „transilvanism”, un proiect mai vechi, pe care Sabin Gherman şi acoliţii săi încearcă să-l resusciteze.

În esenţă, „transilvanismul” nu urmăreşte altceva decât să spargă unitatea naţiunii române – şi aşa destul de anemică! – şi să destructureze România, prin promovarea ideii de superioritate a transilvănenilor faţă de „sudiştii” şi „miticii” de dincolo de Carpaţi. Nu întâmplător, unul dintre sloganurile lansate de Sabin Gherman este: „Batalioane române treceţi Carpaţii înapoi”!

Evident, Sabin Gherman nu face toate aceste „poveşti transilvane”, pe care le difuzează la un post de televiziune antiromânesc, de unul singur. Primii şi cei mai perseverenţi sprijinitori ai săi sunt cei care sunt interesaţi în susţinerea ideilor separatiste şi autonomiste, care, în opinia lui Marko Bela, înseamnă „să ne întoarcem la tradiţiile noastre istorice, la practica ardelenească din trecut”! „Ideologia transilvanismului” este simplă: „Să fiu transilvănean înainte de toate”! Cu alte cuvinte, asta ar însemna cam ceea ce le-au făcut ungurii secuilor, inventând o nouă etnie, cea de „maghiar-secui”. Adică, etnia de „ardelean-român”, nu „român-ardelean”!

Cei care l-au susţinut încă din primul moment, l-au purtat mai întâi, ca pe un fel de Mafaldă, individ cu puteri ezoterice, capabil să acţioneze pentru a realiza tocmai ceea ce Marko Bela numea „practica ardelenească” ori „spiritul transilvan care însemnă, înainte de toate, spiritul maghiar”, pentru cei de la Budapesta.

Iar noi, românii ardeleni, cunoaştem foarte bine, din tot ce s-a întâmplat de-a lungul istoriei, ce înseamnă „spiritul maghiar”, fiindcă acesta s-a concretizat şi se concretizează, aşa cum observa şi Milton G. Lehrer, într-o „ură seculară împotriva elementului românesc din Ardeal, care nu-şi are nicio justificare”. Ba da, o „justificare” putea fi găsită în acea doctrină izvorâtă din mintea primitivă a unui „levent”, precum Ducso Csaba, conform căreia neamul românesc trebuia stârpit din Ardeal, pentru ca aici să rămână „o singură naţiune, naţiunea sângelui meu”! Aceasta s-a şi urmărit de cei care au fost cândva răspunzători de destinele unui neam, aşa cum a fost „revoluţionarul” Kosuth Laios, în 1848: „Ia seama, popor român, ca nu cumva să-ţi atragi asupra-ţi nimicirea totală”! Ori, mai apropiat de vremurile noastre, criminalul de război Wass Albert: „Să fie Ardealul din nou ce-a fost / Să-i apere pe secui / De poftele odioase ale românilor”!

Tocmai pentru aceasta „mândrul pământ al Ardealului s-a transformat într-o amarnică Golgotă unde se petrec cele mai groaznice evenimente. (…) Asasinatele şi execuţiile se ţin lanţ, şi toate acestea doar pentru unica vină a nenorocitelor victime de a se fi născut român…”! A spus-o chiar un „maghiar-secui”, gazetarul Ferenczy Gyorgy, după ce a asistat la crimele săvârşite de horthyşti, în Ardealul de Nord, după 1940.

Iată că aceste idei, pe care credeam că istoria le-a îngropat în lada sa de gunoi, încep, încet, încet să-şi găsească aderenţi şi în zilele noastre. Şi nu întâmplător. „Transilvanismul” pe care-l clocea – şi îl cloceşte în continuare, prin tot ceea ce face, Sabin Gherman, la postul de televiziune al cărui simbriaş este – începe a se regăsi în noua doctrină a unui nou partid politic ce şi-a fixat drept deviză „Înainte de toate sunt transilvănean”! Este vorba despre Mişcarea din Transilvania, având drept scop obţinerea autonomiei acestei provincii româneşti. Când afli asemenea lucruri, eşti tentat să crezi că este vorba tot despre o găselniţă a vajnicilor luptători iredentişti unguri din Ardeal.

Nu este tocmai aşa, din păcate, fiindcă, din câte se pare, între cei ce aderă la noua „mişcare” sunt şi mulţi ardeleni-români, ziarişti şi formatori de opinie „care promovează vechiul transilvanism adevărat, pentru salvarea şi păstrarea identităţii din Transilvania”! Aşa scrie Farkas Reka într-un articol intitulat „O Transilvanie autonomă şi pentru noi”, apărut în cotidianul de limbă maghiară „Haromszek” din judeţul Covasna, nr. 7.068 din 11 decembrie 2013. Aflăm, în continuare, că „aspiraţiile autonomiste maghiare şi româneşti se întâlnesc deci în Transilvania, iar acest lucru se datorează puterii române în exerciţiu, care sărăceşte şi defavorizează economic regiunea”.

Se lansează astfel vechiul slogan autonomist cum că Transilvania ar duce în spate celelalte regiuni „sărace” ale României. „Ne-au luat banii şi nu ne-au lăsat să progresăm după cerinţele şi posibilităţile noastre.” Ideile, cum spuneam, nu sunt deloc noi. Ele s-au vânturat încă în perioada interbelică, susţinându-se, pe de o parte, civilizaţia superioară a Transilvaniei, pe de alta, obligarea acesteia la „cote sporite”, pentru a susţine, economic şi financiar, celelalte provincii ale României Mari. Era şi atunci, ca şi acum, o „simplă demagogie politicianistă”, cum o numea deputatul Emil Dandea, fostul primar al Târgu-Mureşului.

Ca unul dintre bunii cunoscători ai realităţilor din Transilvania, Emil Dandea precizează, însă, că adevăratele „nemulţumiri ale Ardealului” nu sunt de ordin economic, din cauza obligării de a susţine celelalte provincii româneşti, ci sunt, înainte de toate de „ordin psihologic”. De ce? Fiindcă „ne-am făcut prea mari iluzii asupra stărilor ce aveau să vină după Unire. Realitatea nu poate să fie la înălţimea visurilor”. Aşa spunea Emil Dandea în şedinţele Camerei Deputaţilor din 31 octombrie şi 1 noiembrie 1928, într-un discurs rostit la Mesajul Tronului. Este aproape de necrezut cât de actualele sunt şi azi cuvintele sale. Fiindcă acele „iluzii prea mari” s-au datorat şi atunci, ca şi acum, „mizeriilor inerente timpurilor de prefacere, ca şi luptelor politice şi în special amintita demagogie fără scrupule, au contribuit foarte mult la faptul că am ajuns unde suntem azi, neînţelegându-ne între noi”! Iată pentru ce deputatul de Mureş credea că era nevoie de o „grabnică nevoie de unire sufletească” între toţi românii. Şi era convins că cei care „calomniază ţara în străinătate”, o fac din lipsă de „maturitate politică şi nu din lipsă de românism”.

Trist era şi atunci şi trist este şi acum, pentru noi românii-ardeleni, faptul că toate guvernele din acea vreme – dar şi cele care s-au perindat după 1989 – au comis „fapte de abdicare şi de nedreptăţire a elementului românesc faţă de minoritari”. Acest lucru nu face altceva decât să „ne demoralizeze pe noi, dar îi compromite şi pe toţi românii”! Unii deplâng situaţia minoritarilor unguri din Ardeal, chiar dacă aceştia „sunt suspectaţi că ar avea şi alte scopuri decât asigurarea drepturilor minorităţii maghiare în statul român”. Cei ce se află în această ipostază, chiar neagă că ungurii au asemenea intenţii. „Noi, ceilalţi, care am trăit din moşi-strămoşi între ei (între unguri – n.n.), care trăim şi azi, care avem chiar şi relaţii personale cu unii dintre ei (…), avem nu suspiciunea, ci şi adânca certitudine că nu au şi alte scopuri decât fericirea elementului maghiar în România, dar au numai alte scopuri!”

Iată de ce convingerea adâncă a celor de atunci că vajnicii iredentişti unguri aveau numai alte scopuri, o avem şi noi cei ce trăim azi în Ardeal! Fiindcă ei, extremiştii şi iredentiştii unguri, „nu sunt altceva decât nişte adunători de plângeri, iar dacă nu au plângeri, le fac să se nască, provoacă ei aceste plângeri”! Asta spunea Emil Dandea în 1928, asta o spunem şi noi, cei care trăim în prezent! Numai că nici cei aflaţi atunci la guvernarea României, nici cei ce se află acum, nu vor să înţeleagă toate acestea. Şi, iată, de aici se naşte acea nemulţumire psihologică a noastră, a celor din Ardeal. Şi, iată, de aici se naşte acel „transilvanism” păgubos şi distructiv. Fiindcă „efectul Gherman” a început să dea roade otrăvite!

Oare chiar nu se poate înţelege, de către guvernanţi, că această , în care sunt atraşi tot mai mulţi transilvăneni-români, începe să devină un pericol iminent pentru integritatea României? Să fie oare acolo, la Bucureşti, atâta lipsă de respect şi de nesocotire a celor aproape şapte milioane de români din Transilvania, care, sătui de circul politic de pe Dâmboviţa, ar putea oricând să determine ei şi nu alţii – acei ce au numai alte scopuri! – o mişcare separatistă de proporţii, care ar conduce la destructurarea României?! Doreşte cineva anume o astfel de situaţie?

                                                                                                       Prof. Ilie Şandru (Topliţa)

Sursa: Condeiul ardelean