![La un sfert de mileniu după Mihai Viteazul, Cocuţa Conachi a pus piatra de temelie a UNIRII […]](https://www.justitiarul.ro/wp-content/uploads/2018/01/cocuta-conachi-620x350.jpg "Ecaterina (Cocuţa) Conachi, o eroină a Unirii Principatelor Române prea puțin cunoscută")
La un sfert de mileniu după Mihai Viteazul, Cocuţa Conachi a pus piatra de temelie a UNIRII românilor
Să rememorăm, telegrafic, evenimentele istorice care au precedat Unirea Principatelor din 1859. În martie 1857, Nicolae Vogoride, soţul Cocuţei, fiica importantului poet premodern Costache Conachi, a fost învestit de turci în demnitatea de caimacan (locţiitor de domnitor) al Moldovei. Imediat au început certuri cumplite între cei doi soţi, deoarece Vogoride era un înverşunat antiunionist. Cocuţa s-a retras la Ţigăneşti (lângă Tecuci) şi revenea în Iaşi doar când obligaţiile protocolare îi impuneau acest lucru.
În urma Convenţiei de pace de la Paris, cele şapte Puteri garante acceptaseră ca provinciile româneşti să se unească, nu înainte de a fi consultat, printr-un scrutin (Divanurile Ad-hoc), electoratul. Vogoride a falsificat, în mod brutal, rezultatul din 19 iulie 1857, iar Puterile garante au şters din agendele lor doleanţele românilor.
Cu prilejul unei descinderi la Iaşi, Cocuţa găseşte în seiful soţului nişte scrisori compromiţătoare, venite de la Înalta Poartă şi de la ambasadorul Turciei la Londra. În unele era sfătuit cum să-i obstrucţioneze pe unionişti, iar în altele era felicitat pentru “performanţele” obţinute. Dovezile erau incontestabile.
Cocuţa nu a ezitat nicio clipă. Nu o interesa demnitatea de prima doamnă a Moldovei, care o aştepta. A rămas cu trei copii minori şi cu averea drastic dijmuită de soţul ei. Chemarea ţării a fost mai puternică. Prin Costache Negri, fratele vitreg al Cocuţei, şi Dimitrie Rallet, scrisorile ajung la ambasadorul Franţei la Bucureşti şi apoi la revista „Steaua Dunării” de la Bruxelles. Europa a luat foc. Înalta Poartă a fost nevoită, în cele din urmă, să accepte repetarea scrutinului, sub stricta supraveghere a Puterilor garante. Rezultatele au marcat unanimitatea unioniştilor. Drumul spre marele vis al unirii s-a netezit instantaneu şi a devenit realitate pe 24 ianuarie 1859.
Din păcate, în entuziasmul lor fără margini, unioniştii nu s-au grăbit să-i adreseze eroinei prea multe elogii, deşi le merita cu prisosinţă. Fără gestul ei, unirea s-ar fi amânat sine die. Ne-ar fi lipsit din istorie momentul Cuza şi, după regula dominoului, monarhia, independenţa, Marea Unire etc.
Nimeni nu mai poate să nege acum meritele istorice ale Cocuţei. După Mihai Viteazul, ea a pus piatra fundamentală a unirii românilor. Ce ar mai fi de făcut? Să o ajutăm să intre în conştiinţa poporului român. Spre regretul nostru, ingratitudinea unor istorici şi dezinteresul instituţiilor cu importante atribuţii în domeniu (şcoală, media, cultură etc.) sunt de neînţeles. Există însă şi raze de lumină. Cu un an în urmă, am trimis la Ministerul Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice un pliant despre Cocuţa, realizat împreună cu Fundaţia „Pelin”. Eroina s-a născut şi a trăit o parte din viaţă la Ţigăneşti, la 3 km de Tecuci, este deci a noastră. Spre cinstea diriguitorilor acestei instituţii, textul a fost trimis celor 7.500 de şcoli gimnaziale şi liceale din ţară, cu recomandarea de a fi dezbătut cu elevii.
Mai mult, la solicitarea noastră, SC Gifarm (patroni Gina şi Pintilie Bute) a achitat suma necesară realizării unui bust. Cunoscutul sculptor Dan Mateescu şi-a făcut treaba bine şi repede. Ne-am împotmolit deocamdată în hăţişul birocratic (avize, schiţe, contracte, hotărâri de consiliu etc). Evident, nu vom renunţa. Cocuţa trebuie să fie înălţată pe soclul recunoştinţei naţionale.
Acum, când sentimentul patriotic a fost eliminat sau chiar ridiculizat, lecţia Cocuţei ne poate obliga să înţelegem mesajul Imnului Naţional, „acum ori niciodată”. Pe 17 august 2018, se vor împlini 190 de ani de la naşterea Cocuţei. Să o sărbătorim cum se cuvine, la nivel naţional. Pentru că popoarele care nu-şi respectă trecutul nu au niciun viitor!
Victor Cilincă și Vasile Ghica
Doamne ajuta!