Guvernarea Iohannis – Orban mai devastatoare decât pandemia!

 

Există o mare contradicţie între declaraţiile autolaudative ale domnilor Iohannis şi Orban privind gestionarea crizei medico – economice prin care trece România şi realitatea necosmetizată a situaţiei.

Mi-a atras atenţia următorul titlu din presa de azi: „Ministrul Agriculturii anunță jalea: Avem un deficit pentru produsele agro-alimentare de 2,5 miliarde de euro cu UE”.

Ministrul Agriculturii este în prezent liberalul Adrian Oros care l-a înlocuit, odată cu instalarea „guvernului meu”, pe social – democratul Petre Daea. Petre Daea a avut, în timpul mandatului său, referinţe foarte bune din partea mediului de afaceri, a fermierilor, a procesatorilor, a populaţiei. Dar liberalii nu au ţinut cont de asta. Au venit cu tăvălugul înlocuirii a tot ce înseamnă PSD, şi din lucrurile bune făcute  Petre Daea s-a ales, literalmente, praful. Proiectele de investiţii şi dezvoltare iniţiate de el au fost sistate, indemnizaţiile către fermieri nu au mai fost plătite la timp, asigurarea unui cadru de muncă stimulativ pentru sezonieri şi zilieri a devenit o problemă secundară.

Şi acum vine domnul Oros să ne spună în ce impas înspăimântător a ajuns agricultura românească. Cum are ea nevoie de cel puţin 15 miliarde de euro pentru  a deveni performantă.

Mai şocant însă decât acest diagnostic catastrofic este contrastul între cum a evoluat agricultura noastră în perioada 2018 – 2019 (vezi aici) şi cum este prezentată a fi ajuns astăzi.

Ministrul Oros, în declaraţia sa, identifică şi câteva dintre cauzele prăbuşirii domeniului pe care îl gestionează. Iată una dintre ele, într-un paragraf grăitor: „Trebuie să lucrăm la fiscalitatea muncii sezonierilor şi zilierilor, pentru că în bună parte a agriculturii se lucrează cu sezonieri şi zilieri.”

Incredibil! După episoadele scandaloase cu sezonierii români îmbulzindu-se, de atâta sărăcie, să plece la cules sparanghel, căpşuni şi alte recolte rapid perisabile din Germania, Spania, Italia etc., tot ce a înţeles domnul Oros este că, în România, munca acestora trebuie fiscalizată mai temeinic ca lucrurile să se însănătoşească. Adică să-i impozităm mai mult şi mai bine pe amărâţii ăştia care se vând singuri, ca sclavi, pentru supravieţuire, nu să încercăm a le oferi facilităţi, a-i plăti mai bine acasă pentru a-i ţine să muncească aici. Mai pe scurt, totul ca să le luăm, nu să le dăm.

Atitudine tipică pentru guvernarea Iohannis – Orban. Ca şi in cazul programului IMM Invest al lui Câţu, despre care am vorbit într-un articol anterior, şi în agricultură grija guvernanţilor nu este cum să-i ajute pe românii aflaţi la ananghie să treacă peste hopul crizei, ci cum să mai stoarcă ceva de la aceştia care, prin definiţie, sunt consideraţi evazionişti, „vânători de subvenţii”, corupţii de top ai unei Europe, altfel, exemplare.

Da, Oros a vorbit şi despre „vânătorii de subvenţii”. Despre care spune că „vor dispărea din agricultură atunci când subvenţiile vor fi retrase”, pentru că ”au făcut mult rău acestui domeniu”.

Deci iată, într-adevăr, o idee liberală de redresare a agriculturii: retragerea subvenţiilor, care, prin ricoşeu, fac mult rău agricuturii.

Incalificabil! De-a dreptul mârşav!

În vreme ce în toate ţările din jurul nostru se subvenţionează la greu, la nivelul agriculturii, şi producţia şi procesarea şi valorificarea şi forţa de muncă, ministrul român liberal de resort pledează pentru retragerea acestor subvenţii, din pricina existenţei unor profitori. Şi nimeni nu tresare, nimeni nu protestează, nimeni nu este revoltat de această potenţială crimă cu premeditate anunţată cu atâta seninătate ca soluţie liberală de îmbunătăţire.

Speţa aleasă de mine, cu agricultura, e doar un exemplu de guvernare distructivă şi de guvernanţi catastrofali. Un exemplu pescuit aproape la întâmplare din presa zilei care, saturată de  atâta incompetenţă administrativă, nici nu mai analizează dezastrul în ansamblul său, ci doar semnalează erupţii bubonice ale acestuia.

Din păcate dezastrul e generalizat.  Şi se manifestă prin metastaze care apar în toate domeniile.

Orban crede că se poate scoate dând vina pe „ciuma roşie”, pe avocatul poporului, pe CCR, şi apărându-şi deşănţat catastrofele de miniştri din guvern. Iohannis, din ce în ce mai „înmuiat” de putregaiul pe care îl cauţionează plin de fudulie, în loc să chiureteze, să dezinfecteze şi să încerce transplanturi salvatoare cu oameni capabili acolo unde s-ar mai putea face câte ceva spre binele României şi al românilor, continuă să ţină de şase pentru tembelii lui, sperând că o să-l salveze de la lapidare samsarii de ţări de mâna a treia (cum e considerată a noastră) gen mătuşa Angela sau năşicul Donald.

Vorba poetului:

„Nimic nu e-n regulă, străzile-s strâmbe,
Pe cai deşelaţi călăreţi de muştar…”

Da! Nimic nu e-n regulă!!!

Atât de bine a gestionat criza medicală acest guvern de „emeriţi”, încât am ajuns renegaţii Europei. Nu ne mai primeşte nimeni fără carantină, iar pe unde ne mai strecurăm prin tertipuri doar de noi ştiute, facem prăpăd. Focarele de români depistaţi cu COVID 19 din Germania, din Grecia, din Bulgaria, din Anglia aproape că ne asimilează, în mentalul internaţional, cu virusul. Buni de ţinut cât mai la distanţă!

Dar, altfel, e şucar. Se vorbeşte de noi, deci existăm!

E şi asta o formă de triumf. Să învingi un rău suveran, detronându-l! Înlocuindu-l cu alt rău, şi mai rău. El, suveranul, nu va deveni mai puţin rău decât înainte, dar va trece pe locul doi în clasament. Ceea ce, în absolut, îl umileşte.

Cam asta se întâmplă, azi, în România! Guvernarea Iohannis – Orban umileşte COVID-ul 19. Nu pentru  că l-ar fi anihilat, ci pentru că l-a întrecut ca forţă devastatoare.

Pandemia nu a fost învinsă. Dimpotrivă, se accentuează pe zi ce trece. Ca forţă devastatoare, însă,  ea a fost surclasată, fără dubii, de performanţele din ultimele luni ale guvernării Iohannis – Orban. Care guvernare, în cursa ei nebunească pentru cucerirea întregii puteri politice, sacrifică tot. Ţară, popor, viitor, identitate. Doar alegerile din toamnă contează pentru ea. În rest, n-are decât să vină şi potopul. Ne facem bărci!

Şi n-am vorbit de pârjolul din alte ministere: muncă, învăţământ, justiţie, cultură…

În ritmul ăsta sigur vom ajunge să percepem potopul ca pe o salvare.

Asta da viziune, ăsta da ideal!

                                                                                  Contele de Saint Germain