În România, nu există antisemitism! Dar știți ce înseamnă, la urma urmei, să fii antisemit? (III)

 

 

Redasem anterior o definiție: „Antisemitismul este o atitudine (politică, socială, religioasă, etc.) ostilă față de  evrei pentru simplul fapt că sunt evrei.”, precizând că definiția este absolut imbecilă și de rea credință.

In primul rînd, așa cum am scris, antisemitismul este o atitudine ostilă nu contra evreilor (cum pretend sioniștii), ci împotriva semiților, adică arabi (cei mai mulți) și evrei (cei mai puțini).

În al doilea rind, definiția motivează această atitudine ostilă față de evrei pentru simplul fapt că sînt evrei.

Minciuni!

Regina Isabella de Aragon a Spaniei este declarată antisemită întrucît, în timp ce caravelele lui Cristofor Columb traversau Oceanul Atlantic, i-a izgonit din Spania pe evreii sefarzi. Hai să păstrăm adevărul istoric, ea nu i-a izgonit pe evrei, ci pe evrei și pe arabi, nu i-a izgonit pe toți, ci pe cei care refuzau să se convertească la creștinism. Deci nu a fost o atitudine ostilă față de evrei, ci o atitudine ostilă față de cei care împărtășeau altă religie decît creștinismul Dacă a fost sau nu „politically correct”, nu mă pronunț – era o monarhie absolutistă, iar monarhilor nu le păsa de corectitudine politică.

La sfîrșitul sec. XIX, Franța a fost cuprinsă de un val de antisemitism Întrucît evreii erau evrei? Nu din cauza aceasta, ci întrucît evreii erau trădători. În timpul războiului franco-prusac (1870-1871), TOȚI trădătorii din Alsacia și Lorena au fost evrei. Cazul  Alfred Dreyfuss este prezentat ca un caz emblematic de antisemitism. Evident că nu am văzut acest dosar, evident că nu îmi permit să contrazic justiția franceză (care după 10 ani l-a scos basma curată) și nici istoria, așa cum este scrisă azi, dar în adîncul sufletului meu ascund o îndoială. Mai ales cînd principalul martor s-a sinucis într-un mod suspect (dacă nu cumva a fost ajutat să se sinucidă), mai ales cînd asta se întîmplă în țara în care se constituise Alianța Israelită Universală.

Am dat două exemple despre situații în care evreii nu au fost persecutați fiindcă erau evrei. Acestea pot continua, dar nu mi-am propus să fac o teză de doctorat, chiar dacă așa ceva este acum la modă.

Este evident că cel mai mult mă voi referi la România. Și voi începe referindu-mă la un subiect de mare actualitate, și anume patriotismul evreilor eroi întru apărarea României.

Au existat evrei care într-adevăr au luptat cu mult curaj, eroic, în războaiele noastre. Cred că cel mai bun exemplu este Mauriciu Brociner, cel care în Războiul de Independență (sergent fiind), dupa moartea căpitanului Valter Mărăcineanu, a preluat comanda batalionului și a înfipt drapelul românesc pe reduta de la Grivița. În anul 1879, alături de alți 882 de evrei care au luptat în război (alți 4 au murit, unul ucis în luptă, iar ceilalți 3 morți de tifos), a primit cetățenia română („Mauriciu Brociner a înaintat până la gradul de colonel. Colonelul Mauriciu Brociner a fost consulul României la Frankfurt și director al Mareșalatului Palatului Regal și secretarul Reginei Elisabeta”).

După 1945, evreii bolșevici au dat multor străzi din București nume de evrei (str. Trinității, pe colțul căreia se afla biserica Sfînta Treime unde am fost botezat eu, a devenit str, Maximilian Popper, a apărut str. Colonel Orero – nu am reușit să aflu cine a fost acesta, str. Avram Goldfaden, etc.)  dar nici una Mauriciu Brociner – de ce? Fiindcă se identificase cu poporul român în mijlocul căruia trăia, ceea ce nu a fost pe placul evreilor bolșevici.

S-a hotărăt ridicarea în București a unui monument în memoria soldaților evrei care au luptat în primul război mondial, în Războiul pentru Reîntregirea Neamului, lege promulgată pe 15 martie a.c. de președintele Iohannis (http://www.ziare.com/klaus-iohannis/presedinte/iohannis-a-promulgat-legea-privind-monumentul-dedicat-eroilor-evrei-din-romania-in-primul-razboi-mondial-1506023).

Oare însă cîți evrei eroi au fost?  Și cîți și-au dar viața pentru România? Nu știu, dar conform unui material prezentat mai jos, situația nu pare de loc eroică.

Pe 17 februarie a.c. în „Justițiarul” a apărut un articol, care se încheie cu un lung citat din cartea „România ca o pradă” a d-lui gen. Radu Theodoru cu privire la participarea evreiască în armata română în cursul primului război mondial.

Au fost chemați sub arme cca. 50.000 de evrei, dintre care s-au prezentat doar 15.959 – mai mult de două treimi au refuzat să lupte pentru țara în care trăiau (și se îmbogățeau). Dintre aceștia, prin certificate medicale false, prin corupție sau prin intervenții politice, 7.980 s-au pripășit la serviciile auxiliare. Au rămas să apere Țara mai puțin de 8.000 de evrei, dar pînă să plece pe front, 20 % dintre aceștia au dezertat – deci, au rămas mai puțin de 6.500 de „evrei potențial eroi”. Dar și după plecarea pe front, mulți evrei au dezertat la inamic, alții, după izbucnirea revoluției bolșevice, au trecut la ruși, alții au fost condamnați pentru delicte penale. (Românii, victime ale terorismului iudeo-bolşevic)

Datele acestea sînt reluate și la finalul articolului postat pe 10 aprilie a.c., tot în  „Justițiarul”: Deputatul evreu Silviu Vexler vrea românii în pușcării și coreligionarii lui musai eroi în Războiul Întregirii Neamului!

Ar putea dl. Iohannis să ne spună numărul și numele eroilor evrei care au luptat pentru Țară în primul război mondial (fiindcă mulți nu au fost) și care au fost actele lor de eroism?

Sentimentele negative ale românilor față de unii dintre evrei au cauze obiective. Și voi voi da un lung citat din cartea mea, în care citez de fapt din acest mare patriot, mare savant, mare creștin, și anume dr. Nicolae Constantin Paulescu:

„…Treptat (și cu sprijinul corupției funcționarilor publici români) evreii au pus mîna pe industria și comerțul din Moldova: în anul 1908 în Iași existau 1.874 de meseriași români și 5.570 evrei, 121 negustori români și 1.742 evrei, 51 cîrciumari români și 344 evrei; în 1906 existau, în Botoșani – 6 cîrciumari români și 133 evrei, în Dorohoi – 4 cîrciumari români și 74 evrei, în Fălticeni – un cîrciumar român și 54 evrei, iar în Hîrlău, Herța și Mihăileni toți cîrciumarii erau evrei! (op. cit., pag. 119-121). Acapararea comerțului cu alcool de către evrei a avut, în special la sate, efecte catastrofale. Cîrciumile evreilor aveau, pentru evrei, băuturi “cușer”, în timp ce românilor li se serveau băuturi falsificate, numite de consumatori “vitrioluri”: astfel, dacă regulamentul prevedea pentru rachiuri o concentrație de maximum 35 % iar pentru drojdie și tescovină maximum 45 %, cîrciumarii evrei vindeau românilor băuturi contrafăcute cu concentrații de la 60 % pînă chiar la 87,3%. Aceste otrăvuri conduceau la dependență, iar dependența avea trei consecințe majore și nefaste: românii ajungeau să își lase la cîrciumarii evrei tot cîștigul, consumul conducea la impotență și sterilitate (iar acestea la scăderea sporului natural) și, de asemenea, conducea la boli grave (boli ale aparatului digestiv, ale ficatului, tuberculoză, delirium tremens, orbire, etc.) scurtînd viața românilor (op. cit., pag. 132).

Instalarea evreilor în Moldova a însemnat și începutul pervertirii moravurilor tinerelor românce, pînă atunci cu o educație eminamente creștin-ortodoxă. Pe de-o parte, este vorba despre desfrîul propriu al evreilor: în anul 1912 a devenit celebru cazul unui evreu din Fălticeni care, sub amenințarea pistolului ținut la tîmpla victimelor, a violat 4 fete în casă (servitoare) în vîrstă de 14-15 ani; cu puțin timp înainte, făcuse vîlvă cazul unui evreu din Botoșani care sedusese și părăsise 16 fete de țăran moldovean (op. cit., pag. 136-138). Pe de altă parte, pierzîndu-și virginitatea într-o societate de maximă moralitate, aceste tinere eșuau în bordeluri – în Moldova începutului de sec. XX, peste 90 % din bordeluri erau ținute de evreice. Cînd tinerele cădeau pradă sifilisului, acestea erau oferite numai clienților români. Un fapt la fel de grav îl constituia promisiunea (la fel ca în zilele noastre!) făcută adolescentelor moldovence de proxeneți evrei că le vor găsi locuri de muncă în străinătate – acceptînd promisiunea, nefericitele erau predate în metropole din toate continentele (de la Constantinopol la Cairo și de la Șanhai la Buenos Aires) unor proxeneți tot evrei, care le sileau să se prostitueze. Nicolae Paulescu exemplifică și aici cu mai multe cazuri concrete, dintre care unul merită menționat: în anul 1909 un evreu din Dorohoi care aprovizionase cu adolescente moldovence bordelurile nu numai din Moldova (Botoșani, Fălticeni, Piatra Neamț, Tîrgu Ocna, Bacău, Bîrlad, Galați), dar și din străinătate (“la Colomea în Polonia, la Rusciuc, la Constantinopole, pînă la Cairo și pînă în America”), a fost trimis în judecată – tot ca în zilele noastre, o armată de 4 avocați cu mari influențe politice a tergiversat procesul din 1909 pînă în 1911 cînd, la influențele lobby-ului sionist, proxenetul a primit minimul de pedeapsă: 6 luni și o zi închisoare (op. cit., pag. 139-141)… ”.

Dar uite că m-am luat cu vorba. Mai am multe de scris, mai trebuie să mă și odihnesc puțin, mai trebuie să mă ocup și de unele treburi gospodărești. Așa că inevitabil, va urma partea a patra.

                                                                                                                       Dan Cristian IONESCU