Terorismul internațional și atentatul de la Nisa. „România este din nou izolată pe plan internațional”, declară profesorul universitar Corvin Lupu

Reluăm discuția cu domnul profesor universitar Corvin Lupu, propunându-vă un dialog pe marginea ultimelor evenimente petrecute pe plan internațional și poziționarea României.

Marius Albin Marinescu: Domnule profesor, de la ultima noastră discuție, au avut loc câteva evenimente importante, printre care și masacrul de la Nisa. Ce părere aveți despre acest eveniment?

Corvin Lupu: Aducând discuția despre evenimentul de la Nisa, propun cititorilor noștri o scurtă rememorare privitoare la istoria recentă a terorismului și a cauzelor care l-au generat.

În 2-3 decembrie 1989 s-a încheiat Acordul din Malta, o înțelegere verbală, în urma căreia se aduceau unele modificări înțelegerilor de la Yalta și de la Postsdam, ca și altor înțelegeri secrete încheiate la sfârșitul celui de al doilea război mondial între S.U.A., Uniunea Sovietică și Marea Britanie. Înțelegerile de la sfârșitul celui de al doilea război mondial sunt „bătute în cuie”. Din punctul de vedere al sferelor de influenă, ele au fost încheiate pentru eternitate, de aceea Acordul din Malta nu poartă semnături, rămânând o înțelegere verbală, atâta cât va mai fi ea respectată. Ca urmare a faptului că Mihail Gorbaciov a permis Lumii Occidentale să avanseze economic și politic în interiorul sferei sovietice de influență, S.U.A. și aliații lor, mulțumiți și fericiți, au pus capăt presiunii fățișe asupra Uniunii Sovietice/Federației Ruse, susținând regimurile Gorbaciov și Elțân. Conducerile de la Moscova au renunțat de bunăvoie la regimul comunist, de fapt, socialist de stat, care, după părerea lor, care nu era unanimă, nu le mai aducea beneficii, ci le îngreuna raporturile internaționale. Așa s-a ajuns la acreditarea ideii că Războiul Rece s-a încheiat. Comunismul, „bau-baul” Lumii Occidentale, a dispărut și se părea că lumea bipolară s-a transformat într-o lume unipolară, condusă doar de judeo-americani. Pace, prietenie, îmbrățișări, laude reciproce, urmate de ieșirea temporară din criza cronică de supraproducție a Occidentului, pe spatele statelor din fostul bloc sovietic și a celor controlate de sovietici în Asia și în Africa. „Trai pe vătrai”, când s-au văzut companiile occidentale că pot lichida economiile fostelor state socialiste, pot pune mâna ușor pe resursele lor materiale și umane și își pot ridica propriile economii pe cadavrele economiilor naționale ale acestor state. Dar totul are un sfârșit și criza de multiple feluri a cuprins din nou societatea occidentală de model judeo-capitalist, războiul rece s-a reluat și lumea a redevenit bipolară. Celor ca mine, care am contestat încă de pe atunci, în anii 1990, viabilitatea lumii unipolare, ni s-a spus de către propagandiștii regimului că suntem comuniști, securiști și filo-ruși și că lumea unipolară euro-atlantică este un proces progresist ireversibil. Astăzi, după ani de zile, când lumea bipolară a revenit în forță și când Shanhai-5 și BRICS nu sunt cu nimic mai prejos ca NATO și UE, ci, din contră, când din simboluri ale democrației, NATO și UE au devenit organizații supranaționale care distrug națiunile europene și promovează un sistem colonialist la periferia euro-atlantismului, acești propagandiști de duzină, școliți pe la tot felul de cursuri de îndoctrinare din SUA și din Occidentul Europei, nici măcar nu se rușinează, nici măcar nu-și recunosc inferioritatea intelectuală. Recunoașterea inclusiv oficială a eșecului politicii euro-atlantice pentru statele de putere mică și mijlocie din Europa, este doar o problemă de timp.

M.A.M.: Lumea unipolară părea să excludă pericolele militare care planaseră asupra Occidentului în perioada Războiului Rece. Nu vi se pare că se prefigura o epocă a destinderii și a păcii?

C.L.: Corect, dar, în acest context al aparenței de eliminare a conflictelor din relațiile internaționale, industria militară occidentală, mai ales cea a S.U.A., părea că nu mai prezintă decât un interes scăzut. Opinia publică, congresmen-ii americani și parlamentarii vest-europeni propuneau dirijarea prioritară a bugetelor către obiective sociale, culturale, economice, lăsând înarmarea pe plan secundar. De asemenea, a scăzut și nevoia societății occidentale pentru finanțarea la nivel înalt a serviciilor de informații. Dispariția inamicului comunist părea să condamne industria militară și serviciile secrete la decădere. În S.U.A. această industrie este cea mai prosperă și cel mai mare contribuabil la bugetul de stat. Pentru salvarea ei era nevoie de apariția unui nou inamic care să justifice cheltuieli militare cât mai mari și să facă posibile intervenții ale S.U.A. sau ale N.A.T.O. împotriva statelor insuficient supuse, a celor „indisciplinate”, în numele unor noi nevoi. După câțiva ani de lume unipolară, au început să aibă loc o serie de acțiuni teroriste grave, mult mediatizate. Au sărit în aer ambasade ale S.U.A. și Israel. Din fericire, întâmplător, la ora detonării clădirilor, personalitățile importante lipseau de la locul de muncă, așa că au murit funcționari de rând și personalul administrativ. Autorii nu au fost găsiți de cele mai importante servicii de informații ale lumii, astfel că s-au făcut doar presupuneri și astfel s-au putut face învinuiri pe baza asumării atentatelor de către diverse organizații antioccidentale și antiamericane. Personal, din experiența oferită de studiul istoriei recente, toate atentatele foarte importante în care autorii nu sunt identificați, ci se formulează doar bănuieli sau acuzații fără acoperire, sunt suspecte. Multe dintre acestea sunt săvârșite de forțe speciale ale unor state care au nevoie de argumente pentru a-și promova interese de natură politică, militară sau informativă. Astfel, încet, încet, a apărut în lume un nou adversar: terorismul internațional nevăzut. Vinovăția în aceste cazuri de atentate poate fi pusă pe oricine, iar adevărul întârzie de multe ori să apară. Un adversar perfid, ascuns, greu de găsit, care apare și dispare, care poate să acționeze în orice moment. După o serie de atentate, la jumătatea anului 2001, noul președinte al S.U.A., George W. Bush, a lansat în eter „Axa Răului”, nominalizând șapte state ca fiind „teroriste”. Era evident că următoarele atacuri ale S.U.A. se vor produce împotriva unor state de pe acea listă a „Axei Răului”. Dar, mai era nevoie și de motive de atac. Motivele au venit la 11 septembrie 2001, când au fost doborâte turnurile gemene din New York. Așa s-a ajuns că S.U.A. să treacă la acțiuni agresive împotriva mai multor state, unele agresiuni având urmări catastrofale. De asemenea, încă anterior, N.A.T.O., care în perioada Războiului Rece a fost o organizație eminamente defensivă, a atacat Iugoslavia, i-a distrus 90% din economie și a dezmembrat-o în bucățele. Tot N.A.T.O., cu S.U.A. pe post de vârf de lance, a atacat Afganistanul, agresiunea nefiind încheiată nici astăzi. În Afganistan, ca și în alte părți, în afara uciderii unui mare număr de oameni, nu s-a rezolvat nimic. Nici măcar nu s-a stârpit traficul de droguri, doar că cei care controlează producția și vânzările pe piața mondială nu mai sunt talibanii, ci generali americani. În nici una dintre situații, motivațiile agresiunilor nu s-au confirmat, iar obiectivele de democratizare, libertate etc. nu au fost atinse. În toate situațiile în care, în numele luptei antiteroriste sau de democratizare a unor state, acțiunile militare au condus la situații mult mai grave decât cele anterioare. Cu toate acestea, obiectivul a fost atins: s-a creat noul adversar necesar înarmării, continuării agresiunilor, supravegherii atente a populației statelor occidentale și promovării unor interese sub acoperirea nevoii de luptă îâmportiva terorismului internațional.

M.A.M.: După aceste interesante rememorări, haideți să revenim la atentatul de la Nisa.

C.L.: Atentatul de la Nisa a adus cu el o reconfirmare a erorii fundamentale a diriguitorilor statelor europene care au acceptat o adevărată invazie a milioane de locuitori ai unor foste colonii și nu numai. Apoi, în numele unei false democrații susținute de oculta de sorginte evreiască, acestor imigranți li s-a permis promovarea radicalismului musulman. Unii dintre ei intră în statele europene în care se stabilesc și își păstrează modul musulman de gândire și acțiune. Acestora li s-a permis să nu adopte în mod obligatoriu modelele națiunilor europene și să-și păstreze tradițiile și obiceiurile seculare. Este o greșeală, cel puțin pentru majoritatea statelor europene. Dacă Franța și celelalte state colonialiste din vestul Europei simt obligații de a da drepturi emigranților proveniți din fostele colonii, care să compenseze jaful secular pe care l-au practicat în fostele colonii, concomitent cu atrocități pe care le-au comis, inclusiv genocid, alte state, care n-au jefuit pe nimeni, nu au nici un fel de obligații față de aceste mulțimi care se abat asupra Europei. Acum „culeg roadele” foștii colonialiști, imigrația ciobind națiunile europene, pe alocuri până aproape de nucleul lor vital. Din păcate suntem cu toții atrași în această mizerie, care nu ne aparține și care mărește mereu prețul aderării și integrării noastre euro-atlantice.

După primul atentat din Franța, în toate sondajele de opinie, a crescut mult partidul lui Marine Le Pen. După cel de la Nisa, a crescut din nou. Dacă până la alegeri mai are loc vreun atentat, făcut de teroriști reali sau de agenți ai unor forțe interesate și dacă nu se vor implica serviciile secrete ale SUA și rezultatele alegerilor nu vor fi falsificate, Marine Le Pen are șanse să ajungă președinte al Franței. Cum linia ei politică națională nu este compatibilă cu forțele care dirijează U.E., este greu de presupus că procesul de dezintegrare a U.E. să nu continue. Desigur, sunt câțiva de „dacă” în discuția noastră, dar este posibil să asistăm și la așa ceva. Nu mai fac referiri la euro-scepticismul din alte state europene, care crește pe zi ce trece. Oricum, atentatul de la Nisa afectează și el linia politică euro-atlantistă, fiind tot o urmare a acceptării necondiționate a liniilor politice globalizante.

M.A.M.: Dar, când iau măsuri de acceptare a refugiaților și imigranților, pe lângă argumentele care țin de democrație, diriguitorii Germaniei și ai U.E. invocă necesitatea de aducere de forță de muncă din afara Europei și compensarea descreșterii populației statelor vest-europene.

C.L.: După părerea mea, creșterea natalității statelor din U.E., cu deosebire a majorităților etnice, cele care trebuie încurajate prioritar, trebuie realizată prin măsuri și politici de protecție în fața agresiunii politicilor de descreștere a populației care se fac prin intermediul Organizației Mondiale a Sănătății și a concernelor de industrie farmaceutică. Acestea duc uneori o politică realmente criminală. Nu cred că este deloc bine ca descreșterea populației să se compenseze prin aducerea de milioane/zeci de milioane de imigranți, cum se prefigurează. Magnatul evreu Sörös a vorbit despre „necesitatea” aducerii în Europa a 160 de milioane de asiatici și africani. Nu trebuie să fie distruse națiunile europene, parte foarte civilizată a Lumii. Europa nu a fost în întregime colonialistă și agresivă. Să distrugem națiunile europene din interese de creștere a bogăției prin dezvoltarea economiei peste capacitatea de forță de muncă și de resurse pe care o are Europa? Cu ce preț vor unii să se îmbogățească? O întrebare retorică, dar diriguitorii statelor, trebuie să oprească excesele ocultei. Ființa națională a majorităților etnice a statelor trebuie apărată, iar interesele de îmbogățire nu pot egala interesele de supraviețuire a popoarelor. Statele din centrul și din estul Europei, cu excepția României, care este condusă exclusiv de minoritari etnici, au înțeles pericolele și îți iau măsuri. România a refuzat invitația de cooperare pe această linie a statelor din Grupul de la Vișegrad. Este o mare greșeală politică față de interesele etniei române comisă de regimul actualul regim colonialist din România. Minoritățile naționale nu apără majoritatea românească. Ele nu sunt deranjate de distrugerea națiunii române, ele acceptă această distrugere și transformarea poporului român într-o populație.

M.A.M.: Cum apreciați poziția publică a susținătorilor liniei politice euro-atlantice în această etapă a evoluției noastre?

C.L.: Din eșec în eșec, pe măsură ce opinia publică din România constată pe zi ce trece mai mult adâncimea racilelor sistemului politic euro-atlantic, propagandiștii regimului auro-atlantic, la care m-am referit la începutul discuției noastre, au trecut la combaterea măsurilor de protecție pe care unele state europene le iau pentru contracararea politicii colonialiste a marilor corporații internaționale, susținute de F.M.I., Banca Mondială și Comisia Europeană. Criticând aceste măsuri, de-alde Fota, de-alde Chifu, de-alde Cumpănașu etc., etichetează drept „populiști” și adepți ai propagandei Federației Ruse pe susținătorii protejării statelor europene de politicile agresive și spoliatoare ale Comisiei Europene, susținătoarea marilor corporații occidentale. Astfel, ei critică Marea Britanie pentru Brexit, critică pe președintele Miloš Zeman pentru că este de părerea necesității unui referendum pentru ieșirea Cehiei din U.E., critică Austria pentru că poporul aderă la liniile naționaliste, critică Olanda, Danemarca, Polonia și tot grupul de la Vișegrad pentru opoziția față de cotele de refugiați și pentru numeroase alte măsuri, critică Bulgaria pentru că s-a opus propunerii președintelui României de a crea o flotă antirusă în Marea Neagră, critică Grecia pentru politica de demnitate națională și de nesupunere față de măsurile care-i îngrădesc suveranitatea, critică Ungaria, pentru gardurile pe care le ridică în calea musulmanilor, îl critică pe președintele Erdogan care schimbă politica euro-atlantică cu o politică de apropiere față de BRICS, critică sever Rusia etc. Dacă observați, domnule director Marius Albin Marinescu, acești propagandiști la care ne referim, nu observă că ei critică întreaga jumătate de continent în care se află România! Astfel, ar trebui să deschidă ochii și să vadă că România este în această etapă istorică exact în poziția în care era în anii 1980: este pe o linie diferită, pe alocuri contrară, vecinilor noștri de la vest, de la sud, de la est și de la nord. Deci, este limpede: suntem din nou izolați pe plan regional și continental și ne bazăm iluziile doar pe SUA, putere foarte îndepărtate geografic și care are interese geostrategice limitate în zonă, iar interesele ei economice sunt nesemnificative. Practic, implicarea SUA în România este mai mult în favoarea afaceriștilor evrei, care au acaparat deja o mare parte din bogăția României și a producătorilor americani de armament pe care îl aduc la noi în țară.

M.A.M.: Mulțumesc mult domnule profesor și am să revin să abordăm problematica evenimentelor din Turcia.

                                                                         A consemnat Marius Albin MARINESCU